Simplu, Oana

  Am făcut pozele astea de acum vreo săptămână şi jumătate-două, însă de-abia acum mi-am amintit de ele. O simplă trecere prin parc, şi iată ce-am găsit:       Ultimii doi stau în punctul de observaţie :)

  De ceva vreme, orice-aş face, simt că se încadrează în categoria lucrurilor făcute pe ultima sută de metri. E într-adevăr, o perioadă de ultimă sută de metri, însa mă exasperează senzaţia asta că nu îmi ajunge timpul.    Ştiu, sunt unii oameni cărora nu le pasă nici în momentul Z, preferând să îngraşe porcul în ajun sau să recurgă la tot felul de trucuri, însă eu nu sunt aşa. Mă încadrez lejer în breasla oamenilor care fac imposibilul pentru a termina ceva cu bine, chiar dacă imposibilul înseamnă să nu dorm noaptea din pricina faptului că îmi repet în minte again and again tot ceea ce trebuie să ştiu, să reţin şi să folosesc.   Exigenţa e obositoare. Mi-am dovedit-o de nenumărate ori, însă nu pot altfel. Cred că e un lucru moştenit de la tata, chiar dacă mă încăpăţânez să cred că nu semăn cu el. El e cel mai exigent (în sensul bun) şi meticulos om pe care îl cunosc. Şi, cu toate astea, nu e ordonat. Eu sunt, şi tocmai de-asta cred că nu semănăm.  En fin , nu despre asta vorbe

  Chiar dacă nu mai tronează, de mânuţă cu autoproclamatul ,,viitor primar" Cătălin Leonte, pe turnul Casei Sfatului, Aristotel e peste tot şi oriunde.    Îndreptându-mă spre Braşov, am remarcat acest minunat panou electoral, plasat în Teliu. Am mai zărit unul, în care apare împreună cu primarul Hărmanului, chiar în giratoriul din dreptul localităţii, pe DN 11.       Priviţi câtă tinereţe în podoaba sa capilară, cât cinism în rânjetul afişat. De-abia aştept alegerile, ca să nu te mai văd nicăieri, niciodată!

    În octombrie 2008 , am început facultatea împreună cu alte circa 170 de persoane. Anul nostru a fost împărţit în doua serii şi în opt grupe. Până anul trecut, am fost în grupa a şasea. Anul acesta am fost în grupa a treia. Acum, în mai 2012 , am pus punct facultăţii împreună cu alte 85 de persoane.   Iar în fotografia de mai sus suntem noi, cei mai curajoşi luptători de pe parcursul celor patru ani, luptători ce vom duce ultima bătălie în următoarele două luni. Două luni la finalul cărora să ieşim învingători şi să avem motive să ne bucurăm şi mai mult decât am făcut-o la cursul festiv şi la banchet!  

  Ieri, pe la ora asta, eram deja într-o sală în care temperatura urma să urce până la 40 de grade. Cu părinţi, bunici, prieteni scumpi, colegi frumoşi, şi îmbrăcaţi în nişte robe dintr-un material sintetic dubios, în care, teoretic, nu ai fi rezistat nici cinci minute.   Cu toate astea, am rezistat aproape două ore, ba chiar am şi zâmbit frumos, ne-am bucurat de fiecare vorbă frumoasă care ne-a fost adresată, i-am îmbrăţişat pe cei care ne-au onorat cu prezenţa şi am făcut poze. Multe, multe poze.      Acum, nu-mi rămâne decât să le mulţumesc de infinite ori celor care mi-au fost alături ieri, acolo, în sală, sau cu sufletul, de departe. Nu-mi vor ajunge niciodată cuvintele să vă mulţumesc şi să vă spun cât de mult vă preţuiesc prezenţa în viaţa mea! Pe toţi vă consider îngerii mei păzitori, oamenii pe care mă pot baza în momentele fericite, dar şi în cele de încercare.   Vă iubesc, şi vă mulţumesc încă o dată pentru braţul de flori cu care m-aţi felicitat!

  Scriu pe fugă, căci peste două ore şi jumătate va fi început deja cursul festiv. După patru ani împreună, şapte sesiuni şi a opta apropiindu-se cu paşi repezi, mii de pagini învăţate şi zeci de profesori care s-au perindat prin faţa noastră, punem punct, cel puţin formal, etapei studenţiei in cadrul facultăţii de Drept.   E cea pe care am ales-o de mică, mi-a fost dragă, mi-e dragă până la sfârşit, şi dacă ar fi sa aleg din nou, tot pe ea aş alege-o, din nou şi din nou.   Aşadar, să dăm dovadă şi astăzi de eleganţă şi demnitate, să zâmbim frumos şi să ne încheiem ziua cu banchetul!

    Dacă tot e sezonul rubarbei, şi toată săptămâna trecută m-am vitaminizat cu compot, am zis că astăzi trebuie încropită şi o plăcintă. E răcoroasă, foarte puţin dulce, şi mai sănătoasă decât micii şi berea ce constituie meniul tipic al zilei de 1 Mai.