Deja toamnă
Oricât de mult m-aş încăpăţâna cu optimismul meu legat de vara eternă, nu pot să nu recunosc că a venit deja toamna. Şi se simte. De dimineaţă, roua e atât de groasă încât pare aproape brumă. Soarele răsare mai târziu, şi nu mai arde cu putere. Pădurea a început să îşi schimbe culoarea şi se joacă cu pete de arămiu şi galben. Norii se-mbulzesc, soarele dă din coate ca să îşi facă loc dintre ei, vântul foşneşte şi el prin pădurea din spatele casei. Curând se înserează, soarele nu mai ajunge la dealul acela mare, unde pasc văcuţele vara, ci se ascunde undeva mai aproape. Totul în jur devine rece, e nevoie de un pulover ca să mai zăboveşti prin curte. Căpiţele adevărate sunt doar o amintire de-astă vară. Acum există doar nişte încercări de căpiţe, din otavă. Piliştea se colorează de la o zi la alta. Brânduşele de toamnă. Şi bucheţelul pe care l-am împărţit deja mai multor persoane dragi:) .