Vara pe uliţă - partea a V-a
Aţi observat şi voi deja că dimineţile nu mai învelesc pielea cu acelaşi aer cald şi prietenos? E deja rece, e nevoie de un strat în plus de haine, vântul nu mângâie, ci mai mult taie, iar ploaia e rece şi neiertătoare. Verdele pădurii nu mai e crud şi văratic, începe să tindă spre gălbui, iar câte-un copac, mai îndrăzneţ de fel, e deja inveşmântat în arămiu. Florile de câmp s-au ascuns în adâncul pământului, până la primăvară, şi tot ce a mai rămas sunt florile de lucernă şi câteva buruieni fără nicio strălucire de veselie. Oamenii din sat sunt din nou ocupaţi, cu strânsul feluritelor recolte sau cu otava- cea de-a doua iarbă pe anul acesta. Mişună din nou tractoare, căruţe, motocositoare şi biciclete de care atârnă coase, furci sau greble. Se coc deja murele, cele din urmă fructe de pădure. Apusurile se reflectă în bălţi cu apă rece. P.S. Sper că şi vara voastră a fost la fel de frumoasă ca a mea!