În fiecare dimineaţă, berzele din preajma comunei se adună pe pajişte, la "vânătoare" de broscuţe şi şoareci:). Nu ştiu dacă v-am spus, dar berzele sunt o slăbiciune de-ale mele. Sunt atât de mari, şi totuşi atât de graţioase, încât nu ai cum să nu le iubeşti. Ţin minte că, atunci când eram mică, fiind în vacanţă la Valea Nucarilor, prin septembrie am văzut stolurile de berze zburând către ţările calde. De atunci nu am mai avut onoarea asta, însă îmi place ca de fiecare dată când trec pe lângă case ce au cuiburi de berze să le privesc îndelung. Chiar dacă suntem de-abia în august, bunicul a strâns deja recolta de ceapă şi usturoi. Seceta nu le-a lăsat să crească mai mult, însă arată superb împletite:). Piliştea, muntele din spatele casei mele. E superb şi impunător din orice unghi l-ai privi. Oamenii gospodari se aprovizionează cu fân pentru iarnă. Apusul de sâmbătă seară. Nu cred că e nevoie de cuvinte.
