Simplu, Oana

   Săptămâna trecută, adică săptămâna post-s(tr)esiune, a fost dedicată somnului, mâncatului, topitului sub soare, shopping-ului, şi deserturilor. Cam pe miercuri-joi, mă săturasem de inactivitate, parcă mă furnicau tălpile şi palmele să întreprind ceva.   Ei bine, în weekend, ori am muncit, ori nu am mai muncit. Ieri dimineaţă de-abia am putut să mă mişc prin curte şi să mănânc, atât de tare mă durea tot corpul. Astăzi, toate durerile s-au ,,scurs" în picioare, care mă dor atât de tare încât nu pot sta, şedea, merge, urca sau coborî. Cert e că astăzi, luni, a fost mai duminică decât a fost ieri, duminică, având în vedere că nu am putut face absolut nimic.   Pentru că nu am chef de prea multă vorbă, şi pentru că nici forma fizică nu-mi permite să-mi prelungesc şederea aici, vă arăt mai bine nişte poze din weekend-ul ce tocmai a trecut.   Aşa arată dimineaţa. Cum ai putea să te trezeşti prost dispus?!   Flori de mac.     Peşte pe grătar, scufundat în saramură.      Albăstre

  Dacă cineva m-ar vedea cum stau între perne, cu pătura trasă pe ochi şi nepăsătoare, ar zice că am terminat s(tr)esiunea. Dar nu, nu am terminat. Am vrut ca azi să zic hop! înainte de a fi sărit complet gardul.    Ultimele două săptămâni m-au sleit de puteri. După ce că nici nu sunt eu un om mare de stat, am rămas cu vreo 45-46 de kilograme, cu nişte cearcăne destul de mari, cu ochii durându-mă de atâta citit, şi cu o oboseală generală infinită. Azi de dimineaţă, m-am trezit oarecum speriată, am luat telefonul, ca să văd cât e ceasul, cu impresia că trebuie să mă grăbesc ca să învăţ. Am răsuflat zgomotos când mi-am dat seama că e sâmbătă. Prima sâmbătă în care am putut să-mi beau liniştită cafeaua de dimineaţă şi să ronţăi câteva cornuleţe cu gem de mere.   Astăzi am început să mă comport din nou ca un om normal, şi nu ca un şoarece de bibliotecă: am călcat rufe (nu ştiu dacă v-am spus vreodată cât de mult iubesc să calc rufe. E cea mai destinzătoare activitate.), am făcut o prăjit