Simplu, Oana

... sâmbătă a fost ziua perfectă de primăvară. Prima în care am purtat prin curte tricou cu mânecă scurtă şi pantaloni scurţi. Prima în care am grădinărit şi am plantat flori, liliac, şi zmeură. Prima zi in care am văzut berzele, pe care nu le mai văzusem de la sfârşitul lui august, când le-am fotografiat luându-şi ,,la revedere" în formaţie. (Apropo de berze, am mai citit ceva extrem de simpatic despre ele azi-dimineaţă: povestea de dragoste dintre două berze din Croaţia .)   Ziua de sâmbătă a fost şi imortalizată:   Cald, cald, dar sus pe munte e zăpadă.   Bumbişorii din curtea bunicii.   Trintzi-flintzi, care ne pregăteşte nişte pui, ca să avem ce smotoci la vară :)   Avantajul de a avea urzicile lângă curte.   Motanul unor rude, lâncezind la soare.     Checul lui tanti Vio. Nu ştiu dacă am avut onoarea să vă povestesc despre tanti Vio. După bunica, ea e cea mai drăguţă persoană pe care o cunosc în Dobârlău. E gospodină, mereu zâmbitoare şi amabil

  Având ceva de rezolvat acolo, şi traversând cocina curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, am dat peste această pancartă, în legătură cu sensul căreia mi-ar plăcea să primesc informaţii:   Nu am reuşit să îmi dau seama menirea ei, însă, judecând după tonele de mizerie adunate în curtea Spitalului, mă gândesc că serveşte adunării acesteia.    În altă ordine de idei, mi se pare de-a dreptul nesimţit că infirmierele, brancardierii şi alte zeci de persoane freacă menta, stând la ţigări, cafele sau spărgând seminţe (sau îţi cer şpagă în momentul în care trebuie să scoţi pe cineva din spital, în scaun cu rotile), când ar putea foarte bine să organizeze o campanie de salubrizare a curţii, care arată mai rău decât o ghenă de gunoi: tufişuri neîngrijite, năpădite de buruieni, pubele rupte şi smulse de la locul lor, bănci împuţite, trotuare rupte.   Să nu uităm totuşi că vorbim de împrejurimile unui spital, unde ar trebui ca totul să fie bec de curăţenie, şi să lăsăm

  De multe ori se întâmplă, ca în goana după locuri noi de explorat, să uităm de cele apropiate casei noastre. La fel mi s-a întâmplat mie, care deşi ma simt braşoveancă, nu am ajuns niciodată pe Dealul Melcilor, care, culmea, e la 10 minute distanţă de strada mea.   Asta până sâmbătă, când, alături de un grup vesel, am pornit pe cărări deocamdată vag înverzite, dar presărate cu tot soiul de flori de primăvară, până în vârful Dealului. Şi nu mi-a părut rău, semn că ar trebui să încercaţi şi voi o plimbare până sus de tot- nu durează decât 2 ore şi puţin. Singurul inconvenient este mizeria făcută de ,,grătaragii" şi alte specimene, pe cărarea care duce până la pădurea propriu-zisă, deci pe o distanţă nu foarte mare. În rest, numai de bine- aer curat, peisaj care merită fotografiat, şi... poftă de mâncare şi de somn după plimbare :). Viorele. Indigo. Buchet de primăvară.  A înflorit floarea Paştelui! Viorele, din nou. Priveliştea sp