Simplu, Oana

Oricât de mult mi-ar plăcea să mă umflu în pene cu vremea asta frumoasă, umblă zvonul prin târg că mâine începe iar să-şi facă de cap, cu ploi, frig, şi alte minunăţii. Sper să n-ajungem să vedem Tâmpa ninsă, ca mai alaltăieri.   Iesiţi din case, staţi la soare (mai aveţi vreo oră până apune), lăsaţi-l să vă pişte pielea obrajilor, inspiraţi aerul cald, şi permiteţi-i vântului subţire, de primăvară, să-şi facă loc printre straturile hainelor.     Nu de alta, dar viaţa ne învaţă să profităm la maxim de tot ce ni se întâmplă bun, căci nu ştim când binele se termină. Primăvara e bună!

  Poza asta e făcută exact acum doi ani, în 29 martie- ziua în care ai apărut în viaţa noastră. Dacă ai putea ştii cât de dor îmi e de lăbuţele tale, de mirosul tău, de pofta ta de mâncare, de siestele făcute în iarba înaltă de sub mărul bătrân, de felul în care îmi rodeai şireturile încălţămintei, de plimbările noastre pe malul celălalt al apei, de ochii tăi zglobii, de felul în care alergai după maşinile noastre, şi ne conduceai astfel până aproape de mijlocul satului.    De câtva timp mă tot gândesc şi răzgândesc, ce-ai crede tu dacă aş vrea să-mi iau un alt câine? Te-ai simţi trădat? Uitat? 

  Încadrare spaţio-temporală: săptămâna trecută, la o trecere de pietoni de pe Str. Zizinului, în aşteptarea culorii verzi.    În dreapta mea, două copiliţe, de maxim 13-14 ani, înţolite ca la circ. Eram atentă la ceea ce se întâmpla pe şosea, când, în urechea dreaptă aud nişte...pocnituri şi plescăituri. O dată, de două ori... mă întorc. Copiliţa dinspre mine avea un pumn de seminţe pe care le mânca şi pe ale căror coji le, mă scuzaţi, scuipa pe jos. M-am uitat urât, de-a dreptul oripilată, înspre ele. Nimic. Nicio tresărire de bun-simţ. Se face verde, mulţumesc în gând Cerului că am scăpat de ele.      Odată ajunsă pe trotuarul opus, tind să respir uşurată... când, aud iar pocniturile, plescăiturile, şi în minte îmi revine imaginea cojilor... catapultate pe asfalt. Copiliţele merg în spatele meu, preţ de vreo 10-15 metri, apoi dau să mă depăşească.    Norocul meu a fost că ajunsesem lângă aleea din faţa cabinetului stomatologului meu, şi am scăpat de tot spectacolul scabros pe care

Universitatea de stat din Braşov este condusă de nişte capete luminate, extrem de luminate chiar. Argumentez: Pe de-o parte, pe Colina Universităţii s-au montat, pe acoperişurile corpurilor de clădire, panouri solare, întru reducerea consumului de energie. Astă iarnă, căldura se dădea cu ţârâita, nu mai mult de 2 ore pe zi, asta citând dintr-un astfel de cap luminat. În corpul T, acolo unde am majoritatea cursurilor, studenţii degerau. O oră şi jumătate, atât cât durează un curs, era mai mult decât de-ajuns pentru a face ţurţuri. Ferestrele sălilor de la etajul 3 aduceau cu florile de gheaţă din poveştile copilăriei, iar Aula T putea fi lesne intitulată ,,Camera Frigorifică”. Pe de altă parte, acum, când sunt puţin sub 20 de grade afară, caloriferele din corpul T duduie de căldură. Şi asta se întamplă pe parcursul întregii zile (am testat eu), fapt pentru care mai toate ferestrele şi uşile trebuie ţinute deschise, dacă nu cumva cineva ar vrea să leşine pe-acolo. Ăsta mi se pare un pa

... în asta s-au transformat oamenii de azi. Care mai de care, pun obstacole, jecmănesc, ar fi în stare să smulgă şi hainele semenilor.  Nu mai au nicio noţiune de bun-simţ, iar în prostia lor îşi închipuie că cei care o duc mai bine fură bani din vreo sursă extraterestră. Mânaţi de ciudă, îşi bat joc de aşa-zisa muncă pe care o prestează, şi, implicit, de banii clienţilor.  Javrele astea îşi merită soarta cu vârf şi îndesat. Uneori cred că mi-ar fi mai bine printre hiene.

   ... Atât mai vreau pentru ziua de azi. În rest, am avut de toate. Drumuri, oameni isterici, ţipete, soare, şi... dureri de picioare. De câteva zile simt că am îmbătrânit. E drept că peste două săptămâni schimb anul din viaţă... dar chiar aşa să mă fi ramolit?   Oricum, în perioada imediat următoare mă apuc de sport.   Seară frumoasă, dragii mei:). PS. În timp ce scriam puţinele rânduri de mai sus, am primit un telefon... şi odată cu el şi vestea unui deces.   Chiar trebuia? :(

    Până la sfârşitul lunii curente ar trebui să vă actualizaţi datele, căci altminteri fie vă veţi trezi cu conturile blocate, fie nu veţi mai putea rambursa ratele creditelor în desfăşurare.  Nu vă speriaţi, e doar hârţogărie multă.    Au fost destul de multe formulare de completat, dar nimic complicat. N-am idee cum se prezintă cele destinate actualizării datelor pentru persoane fizice, dar mă gândesc trebuie să fie cu mult mai succinte.   Spor la scriptologie!

 Azi în jurul prânzului. Ca o zână, traversam pe trecerea de pietoni din faţa Star -ului. Când să ajung pe trotuarul opus magazinului anterior amintit, ghiciţi pe cine văd în faţa ochilor?   O încercare, două, trei... Sigur nu ştiţi. Pe amicul Toarcea, a.k.a. Antipaticul de la Primărie , vestimentat într-un (atât de tipic lui, numai lui) pulover galben, şi cu ochelarii de soare postaţi pe nas.  Mi se pare mie sau erai cam încruntat?:D

 Rânduri scrise într-o cofetărie din Centrul Vechi al Braşovului.  (Vă spun din start, ca să nu vă aşteptaţi la prea multe metafore, ori eufemisme frumos ambalate.) Sâmbătă. Tâmpa e încă înzăpezită, deşi toată lumea se îmbrăcase mai dezbrăcat decât la 40 de grade, în miez de vară.  Pe stradă e haos. Am spus de nu ştiu câte ori că avem un talent cu totul aparte de a ne bate joc de propriul oraş. Organizăm tot soiul de manifestări zgomotoase, cu muzică asurzitoare şi asistenţă aşijderea, taman în buricul urbei. Ne retragem într-un loc frumos, proaspăt amenajat, şi unde se mănâncă prăjituri bune, şi deloc banale. Prin vitrina cofetăriei se poate observa frecuşul obositor de-afară. Pe scurt, ce mi-e dat să văd plimbându-se pe strasse:   O geantă se plimbă pe Republicii. Aah! Uite că apare şi stăpâna, din spatele ei. Geanta măsoară cam 1x1 metri.   O individă s-a gandit că n-ar fi rău dacă ar "asorta" unor colanţi nişte cizme, şi o curea pe măsură...   Dacă tot e aşa de călduţ, o

   Probabil că în lipsă de subiecte mai palpitante, ştirile din zilele trecute au cuprins două noutăţi... vechi. Prima dintre ele- faptul că unele brand-uri de renume internaţional produc marochinărie, şi nu numai, la noi în ţară . Dragilor, să fiţi voi sănătoşi, că noi, cei deştepţi, ştim demult! Ba chiar am şi rupt tocurile pantofilor de-acolo.   A doua ştire- mult aşteptatul magazin H&M. Care se promitea a fi deschis şi acum doi ani, şi acum un an, şi în urmă cu vreo două luni. Acum cică se deschide iar . Să o văd şi pe asta. Oricum, decât să mă duc până în Bucureşti ca să-mi cumpăr H&M-uri, mai bine dau o tură până la Viena.  PS. Ţin să vă spun că şi firma de lenjerie intimă Triumph producea acum câţiva ani la Braşov.  PS2. Am avut "norocul" de a-mi cumpăra o fustă H&M made in Romania , lucru ce se simte din faptul că jupa se suceşte, în raport cu stofa, ceea ce nu se întâmplă, par example , cu o fustă H&M made in Bulgaria . Curios! 

Prima reacţie ar fi să te cruceşti. A doua, să exclami "Ce naţie infectă!". A treia, să pleci undeva, oriunde, cât mai departe posibil.

Asta în cazul în care n-aţi avut timp pentru lucruri frumoase azi:) Seară frumoasă, dragilor!

1. Nu mai suport vremea de afară. La anul mă mut din România, într-o ţară în care să nu fiu nevoită să port cizme vreme de 6 luni pe an. 2. Fac wardrobe cleaning. Iar. Şi iar am adunat un sac pe care să îl donez. 3. Mi-a dispărut o bluză. Neagră, cu mânecuţe trei-sferturi, gen fluture. Curios e că n-am mai purtat-o de astă toamnă. Păi dacă n-am purtat-o, atunci cum am reuşit s-o pierd?! 4. Sunt în picioare de la 6. Cu toate că sunt matinală, ori de câte ori sunt nevoită să mă trezesc la astfel de ore, îmi amintesc de liceu.  5. Azi-dimineaţă, pe la 7.30, un om care nu mă văzuse niciodată în viaţa lui, m-a întrebat dacă m-au apăsat gânduri în ultima vreme. Am fost sinceră, şi i-am răspuns că... NU.  6. E deja 12. Dat fiind că e miez de săptămână, deci sunt şi liberă, îmi propun un somn pufos de amiază. Cu pernele întoarse spre soare. 7. Ceva care să vă pună pe gânduri, aici . I strongly recommend you to read that!!! 8. Alte notiţe, aici .

   Ca de-a lunea, ieri am început curăţenia de (să îndrăznesc să o numesc?) primăvară. Ştiu, am zis şi eu că s-ar putea să fie un pic cam devreme, dar, dat fiind că vremea zboară... Odată poposită lupta împotriva prafului la mine în cameră, şi când totul a început să se răstoarne, maman mi-a zis că e îngrozită. Am întrebat-o de ce, fără a mi se părea ciudat faptul că patul, fotoliul de la birou, spaţiul de sub un scaun, plus cel dintre un perete şi birou erau pline, dar pline cu munţişori de genţi, gentuţe, şi alte cele.   Am profitat că maman a ieşit din cameră, şi m-am apucat să le număr. Erau 30 doar în cameră, fără să le mai socotim pe cele aflate prin alte colţuri ale casei. Nu ştiu ce m-a apucat, dar i-am spus rezultatul numărătorii, la care maman mi-a răspuns: Nu eşti tu de vină, eu sunt de vină. Nu te mai las să-ţi cumperi nicio geantă, şi nicio haină! Apoi se întoarce spre mine începe să râdă.   Recunosc, mi-a dat ceva emoţii, căci la un moment dat am crezut că vorbeşte s

  Lucrurile devin interesante pe la minutul 1:10. Vizionare plăcută... De-abia aştept ca peste vreo 20 de ani să-mi ziceţi "Câtă dreptate ai avut!":))

  Toată săptămâna asta am tras din greu, la şcoală (ce era să zic şi eu!), cu alte treburi, cu drumuri, toate în speranţa că weekend-ul ăsta voi putea şi eu să stau la soare, într-un chaisse-longue , cu o cafea aromată şi-o carte în mână. Eronat. Sunt tot în cizme, în pulovere şi haine groase, tot înfăşurată în fulare (numai amigdalele mele ştiu!), iar soarele- ia-l de unde nu-i! De parcă i-ar fi teamă să iasă de printre nori... şi când te gândeşti că jumătate din martie a trecut deja, iar noi încă ne luptăm cu frigul...   Am un talent la pălăvrăgit aiurea, ceva de speriat. Unde voiam să ajung- e o vreme să nu dai niciun câine afară. Am ajuns acum câteva minute acasă, nefiind plecată de plăcerea de a ieşi în vântul ăsta rece, ci din necesitatea cumpărăturilor de weekend. Sincer, mă gândesc din ce în ce mai des că Dumnezeu (ori maimuţa, dacă suntem adepţii lui Darwin) ne-a conceput prost. Doar nişte consumatori. Mari consumatori. De tot.  Scuzaţi divagaţia. Ceea ce voiam să zic e că vr

Mentosan . Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu n-am mai mirosit şi gustat aşa ceva de ani buni.

  Defel, sunt o persoană meticuloasă, care urăşte dezordinea, mizeria, sau praful, pentru simplul motiv pentru că avem o singură viaţă, pe care nu ne permitem să o irosim trăind într-o debandadă permanentă.   Cu toate astea, am şi eu o dezordine. Una singură, în ceea ce priveşte genţile. Am un munte (la propriu) cu gentuţe, genţi, poşete, plicuri, etc. Cum le schimb de 5 ori pe zi, şi de 35 de ori pe săptămână, nu apuc să le reaşez în munte, şi le las pe jos, prin cameră, pe lângă birou, pe lângă pat, sub un scaun, langă o floare, cam prin orice colţ liber găsesc la momentul respectiv.    Acum vreo oră, cum a dat Dumnezeu şi a mai ieşit şi soarele (cu dinţi) pe strada noastră cu vreme proastă, Bubu s-a trezit din somn, s-a dat jos din pat, a urcat pe pervazul ferestrei, s-a încălzit, iar când a observat că razele soarelui au ajuns într-un loc mai propice somnului, adică pe pardoseală, a coborât şi de acolo. Nu s-a gândit mult, că l-am şi văzut trântindu-se cu poftă între nişte genţi

 Se întâmplă foarte rar să plâng. Dar vineri, când am auzit prognoza meteo, am plâns. Pentru că nu mai rezist în frigul ăsta. Parcă văd că în următoarele zile şi răcesc, cu toate pastilele înghiţite zilnic, iar atunci distracţia va fi completă. Mă nemulţumeşte faptul că am ajuns să trăiesc într-o ţară cu două anotimpuri, în care port haine groase şi cizme şase luni pe an. Nu aşa văd eu primăvara.   Ca şi cum toate astea n-ar fi îndeajuns, m-am lăsat pradă şi depresiei pre-aniversare, căci peste o lună fără 4 zile îmbătrânesc. Nu mult, dar tot îmbătrânesc.    Cireaşa de pe tort ar fi nişte zăpadă de Paşte, în deplină consonanţă cu ouăle înroşite, cozonacul, drobul, tortul pentru ziua mea, şi, bineînţeles, cu bietul Iepuraş. Căruia îi vor îngheţa lăbuţele pe gerul şi zăpada asta aspră de-afară. PS. Mi se pare mie sau pe gerul acela mare din ianuarie nu a fost atât de frig cum este acum?

Parcă mai ieri ne agitam cu toţii, la poza-cadou pentru mămici. Eram la grădiniţă, aveam uniforma aceea de un albăstriu îngrozitor de inestetic (aceeaşi uniforma pe care mai apoi am pictat-o). În spate ni se aşeza un panou pe care scria cu litere şi ghiocei decupaţi din hârtie glasată "8 Martie". Mai mult sau mai puţin fotogenici, fie că voiam ori ba, trebuia să facem poză. O am şi-acum, în albumul cu sutele de poze ale copilăriei. Nu-mi place cum îmi stătea părul, nu-mi place uniforma, nu-mi place panoul din spate. În genere nu-mi plac sabloanele. Ştiţi voi, spontaneitatea e esenţa plăcerii. Asta însemna pe vremea noastră ziua de 8 Martie. Un omagiu adus femeilor importante din viaţa noastră, adicătelea mămicilor şi bunicilor. Câte-un bucheţel de zambile, un cadouaş, şi un "La Mulţi Ani". Ori am îmbătrânit noi, cei care eram mici pe-atunci, ori s-au întors pe dos vremurile. Nowadays , femeile sunt atât, dar atât de emancipate, încât bucheţelele de flori nu

Nu atât de mult după cel din Haiti, cât după cel din urmă cu o săptămână, din Chile, au apărut pe la televiziunile poporului, pe la ştiri, prin ziare, tot felul de oameni de ştiinţă, care mai de care mai luminaţi şi mai avizaţi, ca să-şi dea cu părerea în legătură cu eventualitatea producerii unui cutremur de mare intensitate în viitorul relativ apropiat. Tot de vreo săptămână încoace, mai ales că în data de 4 martie s-au fost comemorat 33 de ani de la cutremurul care a devastat Bucureştiul în 1977, autorităţile şi-au adus brusc aminte de faptul că există sute de imobile, atât în Capitală, cât şi în restul ţării, însemnate cu o bulină roşie, simbol al şubrezeniei dobândite în urma respectivului cutremur. Pe de-o parte, Oprescu dă din dinţi, spunând că ar vrea să convingă Guvernul să cumpere câteva mii de apartamente pentru cei care locuiesc în imobile îmbulinate. Şi-a găsit şi momentul n-am ce zice! Pe de altă parte, statul ar fi dispus să consolideze gratuit clădirile cu risc de

De câteva săptămâni, am o poftă nebună de îngheţată cu cireşe. Tot în aceste câteva săptămâni am fost nevoită să nu mănânc. V-am mai povestit că nici măcar vara nu pot mânca îngheţată aşa cum mi-ar plăcea, pentru simplul fapt că aş fi mai mereu cu gâtul în piuneze, şi cu amigdalele umflate cât pruna. Cu toate că îmi tratez zi de zi, atât ipohondria, cât şi pofta de îngheţată cu ceaiuri fierbinţi, lapte cald, cafea aburindă, ori apă la temperatura camerei, azi m-am procopsit cu o tuse măgărească de toată frumuseţea. Adevărul e că efectul vaccinului antigripal făcut în octombrie trece cam în această perioadă, dar... mă sperie deja perspectiva unei răceli de toată frumuseţea, aşa cum am avut şi anul trecut, tot prin martie. Unde mai pui că, obsedată de teama unei boli, am mereu grijă să evit aglomeraţiile (am făcut o criză de nervi săptămâna trecută, într-un magazin, când o tanti s-a trezit să-mi tuşească în faţă), înghit zilnic pastile, mănânc bomboane cu eucalipt, şi îmi înfăşor to

Primăvara e cu noi.

Cum pe-aici mai mult şomez decât scriu, m-am gândit că n-ar fi chiar frumos din partea mea să stau chiar degeaba, şi tocmai din acest motiv, am inaugurat o povestioară pe prinBraşov.com , care are ca subiect locurile de joacă din oraş. Primul episod îl puteţi citi chiar acum, aici .

Azi m-am deghizat, parţial ce-i drept, în mărţişor. Şi parcă niciodată nu m-am lăsat atât de cuprinsă de ziua asta. Zi specială, de altfel, care poartă semnificaţii istorice, ce datează din vremea romanilor. Nu sunt aici ca să fac o istorie a Marţişorului, ci să le mulţumesc celor care s-au gândit la mine. Care mi-au dăruit mărţişoare, care m-au sunat ca să-mi "trimită" un mărţişor verbal, şi celor care mi-a lăsat mărţişoare şi ghiocei în uşa casei:). Cred că ziua asta a fost menită să ne facă să detestăm materialismul, căci prin mărunţişurile cu şnur roş-alb pe care le dăruim, stârnim zâmbete şi fericire sincere şi curate.

Am simţit că trebuie să emfatizez venirea ei chiar şi prin majusculele din titlul postării. O simţim alergând zglobie prin aerul cald pe care îl respirăm, prin vrăbiuţele care ridică rotocoale de praf în zborul lor, prin moţureii de mesteacăn care au înflorit, şi prin mugurii liliecilor ori ai magnoliilor. Îi simţim vântul pe jumătate cald, pe jumătate rece, pătrunzându-ne prin hainele poate prea subţiri pentru vremea de afară. A fost primăvară chiar şi în lapoviţa de sâmbătă seara, care s-a topit la fel de repede precum a şi căzut din cer. E primăvară în toate grădinile, unde, cu mic, cu mare, şi-au făcut apariţia primule multicolore, ghiocei, şi narcise. Cele dintâi cu flori de-a binelea, ultimele doar cu boboci. E primăvară- s-o lăsăm să ne înverzească sufletele!:)